Cartea despre demnitate nu are autor, dar are personaje de legendă. Volumul oferit cu atâta delicateţe de un seamăn de-al nostru conţine file de poveste din viaţa haiducilor pe care nu i-am învăţat în şcoală. Rezistenţa din munţi contra ocupantului sovietic are memorie, dar nu-i dă nimeni vizibilitate. Şi aici gratitudinea anonimului e comparabilă cu cea a apostolilor care au dus mai departe crezul. Dacă sfinţii bisericilor din satele româneşti au figuri cunoscute, pictorii rămân mereu anonimi. Poate bloggerul meloman, exasperat de surzenia contemporanilor săi, a compus această Simfonie a V-a pe un Do minor al tristeţii şi melancoliei, doar pentru a se întreba asemenea marelui urmaş al lui Mozart, de ce?...de ce?...de ce? Trei bătăi dure pentru exasperantul mi bemol al şoaptelor ce ar trebui să se transforme, ca-n Verdi, în tunet.

(Marius Ghilezan - prefață)